Silviu Dehelean (Deputat USR Bihor) – sesizare la CCR

Silviu Dehelean (Deputat USR Bihor) – sesizare la CCR

Silviu Dehelean, deputat USR de Bihor anunță că USR va demara procedura pentru sesizarea CCR împotriva legii care instituie privilegii pentru biserici și asociațiile cultelor religioase la comasarea terenurilor, proiect susținut de toate celelalte partide parlamentare, cu excepția UDMR.

„Vom strânge semnături să sesizăm Curtea Constituțională. Sub masca unor intenții nobile, comasarea terenurilor și sprijin pentru micii fermieri, legea discriminează fățiș toți producătorii agricoli români, indiferent de forma de organizare, instituind privilegii doar pentru biserici (unități de cult) și pentru asociațiile inființate de acestea”, a declarat deputatul USR de Bihor, Silviu Dehelean.

Legea prevede că:

1. Terenurile fărâmițate și răspândite deținute de biserici vor putea fi trecute în proprietatea statului iar în schimb se vor primi terenuri comasate, parcele de dimensiuni mari

2. Nu se vor plăti diferențe de valoare între terenurile schimbate. Astfel în schimbul unor terenuri fără acces și lipsite de utilități, la distanță de așezări, biserica va putea primi terenuri extravilane de-a lungul drumurilor importante sau la marginea marilor orașe, fără să plătească nicio diferență.

3. Bisericile vor putea primi teren chiar și atunci când nu vor da teren la schimb, ci doar drepturi litigioase sau adeverințe – adică chiar și atunci cand nu au în proprietate terenul cu Titlu de proprietate.

România nu a finalizat nici după 30 de ani procesul de retrocedare al proprietăților, iar ceea ce e făcut, e făcut prost. În cadrul unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură al României – cadastrul general  – am reușit performanța de a avea finalizate măsurătorile în 86 de UAT-uri din 3181!

Una dintre legile menite să realizeze comasarea terenurilor și să le facă cât mai eficiente agricol, Legea 17, adoptată de Parlament în 2014, nu este nici în prezent aplicată: Silviu Dehelean, deputat USR de Bihor, a întrebat Ministerul agriculturii câte sancțiuni s-au dat în baza acestei legi. Răspunsul: niciuna. Același deputat a  întrebat de câte ori a folosit statul român dreptul de preemțiune. Răspunsul: niciodată.

„Cam asta este capacitatea statului roman de a genera dezvoltare funciară. În loc să sprijine agricultorii să comaseze terenuri și să dezvolte agricultura, statul se va ocupa să comaseze el terenurile, dar doar pentru biserici.

Legea va lăsa Agenția domeniilor statului fără cele mai bune terenuri iar în schimb va accepta terenuri farâmițate și dispersate, în cazul bun, drepturi litigioase sau adeverințe lipsite de valoare, în cazul rău. Mai mult, prin prevederea potrivit căreia nu se plătește diferență de valoare pentru terenurile schimbate, acest proiect facilitează tunuri de genul celui care făcea carieră nu demult, avându-i ca protagoniști pe un fost parlamentar român, proprietar de club de fotbal, și Ministerul Apărării Naționale.

Anul trecut Dragnea voia să dea 65.000 de ha de păduri cultelor religioase, acum au votat o lege prin care terenurile mai valoroase de la Agenția domeniilor statului trec în proprietate privată a bisericilor”, a declarat Silviu Dehelean

Silviu Dehelean – Judecătorii CCR au eșuat lamentabil în profesia lor

Silviu Dehelean – Judecătorii CCR au eșuat lamentabil în profesia lor

Uniunea Salvați România a contestat legitimitatea și legalitatea revocării din funcție a procuroului șef DNA, Laura Codruța Kovesi. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) confirmă reaua credință a guvernului PSD de la acea vreme, în particular a Ministrului Justiției Tudorel Toader și a Curții Constituționale conduse de Valer Dorneanu care l-a obligat pe Klaus Iohannis să dea curs revocării.

Silviu Dehelean, deputat USR de Bihor și membru în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, calitate în care a criticat procedura de revocare, explică decizia de azi a CEDO care constată că Laurei Codruța Kovesi i s-a încălcat dreptul la apărare și la liberă exprimare.

În primul rând decizia CEDO ne spune că statul român nu a avut un scop legitim atunci când a demis-o pe Laura Codruța Kovesi, iar această măsură nu era necesară într-o societate democratică. Noi știam asta. Știm că obiectivul PSD este să scoată România din Europa și să controleze justiția și toate instituțiile statului, în așa fel încât pesediștii și clientela lor să poată fura în voie.

Apoi, CEDO ne spune că, practic, prin Decizia 358/2018, șase judecători ai Curții Constituționale au analizat situația de așa natură încât au aprobat și au făcut obligatoriu pentru Președintele României să dea curs unui act care a încălcat drepturile fundamentale ale omului, și nu orice drepturi ci pe cel la un proces echitabil și dreptul la liberă exprimare. Putem spune fără să greșim că șase dintre judecătorii CCR care au luat Decizia nr. 358/2018 au eșuat lamentabil în profesia lor și nu mai prezintă nicio garanție pentru a putea ocupa această funcție. Nu justifică sub nicio formă banii pe care îi încasează ca salariu sau pensie specială. Sunt niște impostori care trebuie să își dea demisia de onoare urgent, dar probabil nu au așa ceva. De asemenea, trebuie redeschisă discuția despre depolitizarea CCR și modificarea modului în care ne alegem judecătorii CCR.

Toate acestea au fost posibile pentru că Partidul Social Democrat a ales ca destinele și traseul său politic să fie conduse de un infractor condamnat definitiv, Liviu Dragnea, care a ajuns de la conducerea statului român direct în pușcărie. Deși depusă în urmă cu doi ani în Parlament, inițiativa Fără Penali În Funcții Publice stă bine pitită de același PSD în sertare. A venit timpul să redeschidem și această discuție˝, a declarat Silviu Dehelean, deputat USR.