Daniel Palaghianu, va fi noul subprefect de Bihor

Daniel Palaghianu, va fi noul subprefect de Bihor

Vești minunate

Bihorul are un nou subprefect! Colegul nostru, Daniel Cristian Palaghianu, are 45 de ani, este economist și a petrecut trei ani în structurile MapN și are peste 20 de ani de experiență atât în administrație cât și în sectorul privat, acolo unde a activat în poziții de top-management.

Acum, cu multă responsabilitate, profesionalism și deschidere, Dan își asumă această onorantă poziție, conștient fiind de faptul că bihorenii au așteptări mari și că problemele lor au nevoie de soluții rapide, optime și oneste.Obiectivele lui? Digitalizarea și maximizarea transparenței Prefecturii, eliminarea birocrației, implicarea directă în prevenirea faptelor de corupție, consultarea și îndrumarea secretarilor UAT-urilor și a conducătorilor serviciilor publice și o atenție sporită acordată tuturor înstituțiilor din mediul rural, oricând este nevoie.

Mult succes, Dan! Suntem convinși de faptul că Bihorul a câștigat un profesionist desăvârșit și că bihorenii vor avea (încă) un sprijin real în următorii ani

Comunități ”ca afară” în Bihor, cu ajutorul fondurilor europene

Comunități ”ca afară” în Bihor, cu ajutorul fondurilor europene

Fiecare comunitate, chiar și cele din județul Bihor, au acum ocazia de a se dezvolta sănătos, de a deveni moderne și de a investi în ele însăși, cu ajutorul absorbției inteligente de fonduri europene.

O țară ca afara cu fonduri europene

Bihorenii din întregul județ merită să beneficieze de banii europeni. Discutăm despre cum pot creste banii europeni calitatea vieții, alături de Cristian Ghinea, europarlamentar USR, Simona Bișboacă, candidat la Președinția Consiliul Județean Bihor din partea Alianței USR PLUS, Ciprian Barna și Andrei Acs, candidații Alianței USR PLUS la Consiliul Județean Bihor. #TotulPleacăDeLaOameni

Publicată de USR Bihor pe Vineri, 7 august 2020

Ne-am propus astfel să aflăm care sunt pașii pentru ca acest lucru să se poată întâmpla într-un timp cât mai scurt, organizând vineri o dezbate live online, intitulate sugestiv „O țară ca afară cu ajutorul fondurilor europene”, moderată de Silviu Dehelean, deputat USR, alături de Cristian Ghinea, europarlamentar Renew Europe din partea USR, Simona Bișboacă, antreprenor, inventator și candidatul Alianței USR PLUS pentru președinția Consiliului Județean Bihor, Andrei Acs și Ciprian Barna, candidați la Consiliul Județean Bihor din partea Alianței USR PLUS.

Din păcate în România lipsește viziunea politică atunci când discutăm despre fondurile europene.

Chiar dacă banii alocați țării noastre vor continua să vină, e important să începem să gândim strategic la nivel de județe, prioritizând nevoile fiecărei comunități.

Spre exemplu, înainte de aderare, România și-a luat angajamentul de a rezolva problema apei potabile și a canalizărilor de la nivelul tuturor localităților din mediile rurale, o problemă rămasă încă nefinalizată complet.

Nu discutăm astfel despre rachete ci despre simpla normalitate menită să sporească calitatea vieții cetățenilor.

Cristian Ghinea, europarlamentar USR

Un motiv suplimentar pentru care deși avem absorbție nu avem impact în comunități ține în principal de lipsa de responsabilitate a administraților și mai ales a persoanelor cu funcții de conducere de acolo care, prea des, aleg ori să își însușească parte a banilor primiți ori să nu se implice în gestionarea lor.

Rolul Consiliului Județean ar trebui să fie ferm în acest caz: el trebuie să impulsioneze primăriile să acceseze și să gestioneze mai apoi cu cap fondurile primite, oferind de asemenea asistență atunci când i se cere asta, căci suficiente primării nu își permit aceste servicii.

Cum? Prin înființarea unui departament dedicat fondurilor europene, format exclusiv din profesioniști din domeniu.

ne-a spus Cristian Ghinea, europarlamentar din partea USR.
Ciprian Barna, candidat al Alianței USR PLUS pentru Consiliul Județean

România a primit aproximativ 58 de miliarde de Euro de la Uniunea Europeană începând cu 2007, perioadă în care a trimis către U.E. doar 21 de miliarde, rezultând o balanță mai mult decât pozitivă.

E important însă ca atunci când discutăm despre Fonduri să lăsăm puțin la o parte cifrele, chiar dacă ele arată frumos pe hârtie, și să ne rezumăm la oportunitățile de a schimba lucruri reale în comunitate. În Bihor vorbim despre lipsa acută a unei infrastructuri, aceasta trebuind să fie o prioritate pentru Consiliul Județean, al cărui scop ar trebui să fie nu doar acela de a continua să acceseze bani, îngropând proiecte în hârtii, ci de a le duce până la capăt, reparând moral ceea ce nu a fost capabil să facă până acum.

Vorbim atât despre un aeroport ne-performant cât și de numeroase drumuri aflate în stare deplorabilă. Situația economică din județ ar trebui și ea luată în considerare, atenuarea disparității financiare dintre Oradea și restul județului putând fi realizată cu succes o dată cu construirea unor rețele de parcuri industriale în Beiuș, Aleșd, Salonta sau Valea lui Mihai

a argumentat Ciprian Barna, candidat al Alianței USR PLUS pentru Consiliul Județean
Andrei Acs, candidat pentru Consiliul Județean din partea Alianței USR PLUS

Bihorul e un județ care oferă numeroase oportunități turistice care n-au fost până acum puse în valoare.

Avem aici o pleiadă de locuri fantastice iar relieful ajută și el, transformând acest județ într-unul ideal pentru turismul de familie.

Consiliul Județean are datoria astfel de a crea parteneriate public-private, aducând administrația împreună cu antreprenorii locali.

La urma urmei, degeaba avem pensiuni, hoteluri, moteluri, crame sau restaurante dacă nu avem infrastructură, căci turismul modern presupune și trasee marcate, șosele moderne, zone verzi amenajate și întreținute, drumuri și piste pentru biciclete, acces la internet și telecomunicații sau parcuri și zone de agrement.

Doar creând aceste oportunități, antreprenorii locali se vor putea asigura de faptul că banii care vin aici pot rămâne în mod real în comunitate, prin asigurarea unui vad turistic decent și prin crearea automată de noi locuri de muncă

susține Andrei Acs, de asemenea candidat pentru Consiliul Județean din partea Alianței USR PLUS
Simona Bișboacă, candidatul Alianței USR PLUS pentru președinția Consiliului Județean Bihor

Din punctul meu de vedere, mediul economic trebuie să se implice în cercetate, căci, spre deosebire de mediul academic, acesta înțelege mai bine plus valoarea pe care produsul sau serviciul său îl poate aduce comunității.

Consiliului Județean îi revine obligația de a sprijinii astfel micii întreprinzători, conștientizând că va fi imposibil de stopat altfel discrepanța economică dintre Oradea și restul județului, acolo unde nivelul de trai e astăzi în multe comunității aproape sau chiar dincolo de limitele subzistenței.

Avem astfel nu doar oportunitatea dar și datoria de a ne implica activ, întocmind liste elaborate cu și promovând mai apoi micii întreprinzători și sprijinind de asemenea agricultura, căci marea majoritate a celor implicați în acest domeniu nu dispun de logistica necesară, exploatând prea puțin în raport cu posibilitățile teoretice.

Administrația județeană trebuie de asemenea să înțeleagă că simpla existență și expertiză a firmelor de consultanță nu înseamnă că ea nu ar trebui să-și suflece mâinile și să dea direct o mână de ajutor oamenilor care se bazează pe suportul său

a conchis Simona Bișboacă, candidatul Alianței USR PLUS pentru președinția Consiliului Județean Bihor.
Bani pentru spitale, nu pentru festivaluri!

Bani pentru spitale, nu pentru festivaluri!

Uniunea Salvați România cere autorităților să rectifice de urgență bugetele locale. Bani pentru spitale, nu pentru festivaluri!

USR Bihor solicită primăriilor și consiliului județean să rectifice, de urgență, bugetele locale astfel încât să redirecționeze banii alocați pentru diferite evenimente programate a se desfășura în cursul anului 2020 către măsuri de combatere a COVID-19.

În contextul actual, al crizei provocate de noul coronavirus, avem nevoie de orice leu pentru a combate efectele epidemiei de COVID-19 atât în ceea ce privește sănătatea populației, cât și economia. Trebuie să spunem „STOP” risipei din banul public!

De aceea, cerem primarilor și Consiliului Județean Bihor să dea dovadă de responsabilitate și să rectifice de urgență bugetele locale astfel încât banii destinați inițial pentru evenimente publice de divertisment să fie direcționați către sistemul de sănătate local și județean.

Doar la nivelul municipiului Oradea, Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și regiune (APTOR) are un buget de 9.799.820 lei pe anul 2020, bani din care pot beneficia suplimentar spitalele din Oradea, dacă se renunță la City Break Festival (2.090.000 lei), Târgul de Paști (100.000 lei),  European Music Open, Zilele Sfântului Ladislau, Festivalul Medieval al Cetății, Zilele Culturii Maghiare, Carnavalul Florilor, TIFF Oradea, Oradea FestiFall (Toamna Orădeană) sau Târgul de Crăciun sau alte evenimente din județ cu iz electoral. Sumele pot fi folosite, în întregime sau parțial, în lupta împotriva COVID-19.

Solicităm Primăriei Oradea ca în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local al Municipiului Oradea, care va avea loc în data de 26 martie 2020, proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului Asociației pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune şi diminuarea sumei alocate din bugetul local cu titlul de cotizație pentru anul 2020 să cuprindă toate evenimentele organizare în perioada martie – mai. Evenimente care au cheltuieli de organizare în valoare de 440.000 lei.

Din banii economisiți astfel se pot cumpăra echipamente sanitare de protecție pentru personalul medical, materiale dezinfectante și soluții biocide pentru instituțiile publice, se pot dota ambulanțele și spitalele cu echipamentele necesare.

Nu în ultimul rând, banii pot fi folosiți pentru serviciile mobile care să trateze la domiciliu bolnavii cu afecțiuni ușoare și pentru sprijinirea voluntarilor care asistă persoanele vârstnice.

În plină pandemie de coronavirus, nu avem nevoie nici de decoruri kitschoase, nici de covoare roșii puse direct în noroaie, nici de primari sau baroni locali care să se pozeze pe străzi. Avem nevoie de responsabilitate. Urgent!

Coronavirus. Ce propune USR Bihor

Coronavirus. Ce propune USR Bihor

Incepand de astazi, de la ora 12.00, Romania implementeaza o serie de masuri fara precedent in incercarea de a limita raspandirea virusului Covid 19 si in tara noastra. In aceste conditii suntem surprinsi sa constatam ca administratia locala si judeteana din Oradea si Bihor nu pare sa sesizeze importanta momentului si necesitatea luarii unor masuri extraordinare pentru a limita efectele crizei pe care suntem pe cale sa o traversam. Singurele eforturi, si acelea insotite de balbe si disfunctionalitati, sunt remarcate la nivelul Institutiei Prefectului Bihor si al serviciilor si institutiilor deconcentrate subordonate acesteia. De exemplu, a fost nevoie de interventia ministrului Vela pentru a se lamuri daca persoanele aflate in izolare la domiciliu pot pleca la cumparaturi. Ieri, cetatenii au aflat de la secretarul de stat Raed Arafat ca un autocar cu turisti a fost pus in carantina iar un turist se afla internal la Spitalul Municipal. Mai mult, centrul de carantina care ar fi trebuit sa fie secret pentru a nu crea panica in zona nu este secret pentru ca Presedintele Consiliului Judetean, Pasztor Sandor, le-a povestit despre el tuturor celor aflati la sedinta publica a CJ Bihor.

In aceste conditii, masurile pe care USR Bihor le vede oportune in acest moment abordeaza doua directii, fara a interfera cu masurile dispuse la nivel national:
– protejarea cetatenilor prin restrangerea posibilitatilor de raspandire a virusului
– protejarea mediului de afaceri prin initiative care sa preintampine si sa limiteze efectele unei potentiale crize economice cauzata de epidemie.

In ceea ce priveste primul set de masuri, cel referitor la protejarea cetatenilor, autoritatile locale si judetene ar putea implementa cateva masuri simple si fara impact bugetar impovarator:
– marirea fluxului mijloacelor de transport in comun si scurtarea intervalelor de asteptare intre curse, macar in orele cele mai aglomerate (dimineata si dupa-amiaza) . Aceasta masura ar avea efectul de a evita formarea grupurilor mari de calatori care asteapta in statii si ar elimina aglomeratia in mijloacele de transport in comun, scazand astfel riscul raspandirii virusului,
– dotarea locurilor de joaca pentru copii, a creselor, gradinitelor, scolilor dar si a institutiilor si serviciilor ce presupun flux mare de public cu difuzare de materiale cu proprietati antimicrobiene,
– dezinfectarea periodica a mijloacelor de transport in comun,
– marirea – fie si temporara – a discount-urilor oferite cetatenilor pentru platile online pentru a evita deplasarea acestora si prezenta fizica in punctele de incasare taxe si impozite,
– desfasurarea unei campanii de informare a cetatenilor la nivel local si judetean, prin intemediul mediului online dar si al primariilor si al presei. Cetatenii trebuie sa stie ce au de facut si cui se pot adresa in cazul in care au probleme.

In ceea ce priveste al doilea set de masuri, referitoare la mediul de afaceri, autoritatile ar putea avea urmatoarele abordari:
– demararea urgenta a unei serii de consultari cu reprezentantii agentilor economici din Oradea si Bihor care sa duca la identificarea riscurilor potentiale si pregatirea unui set de masuri concrete de către administrațiile publice locale care sa poata fi aplicate rapid pentru a limita eventualele pierderi si disfunctionalitati (faliment, concedieri, etc),
– masuri privitoare la sectorul turismului si serviciilor publice dedicate in special turistilor (restaurante, cafenele, petrecerea timpului liber, spectacole etc), transportului in comun de calatori judetean care sa vizeze modalitatile prin care, macar temporar, acestia sa fie taxati la un nivel care sa ia in considerare un sezon turistic ce se anunta deja compromis.

Acestea sunt doar cateva dintre masurile pe care USR Bihor le considera necesare la momentul acesta, fara a astepta o eventuala inflamare a situatiei si fara a ne confrunta cu panica specifica unor astfel de momente, asa cum pot demonstra stirile zilnice sosite din tarile care se confrunta cu aceasta problema (Italia).

USR Bihor sustine o administratie locala si judeteana centrata in jurul cetateanului, problemelor si nevoilor lui.

Oradea, prietena animalelor

Oradea, prietena animalelor

Bihorul poate fi un județ prietenos cu animalele, Oradea poate fi un oraș prietenos cu animalele În data de 27.02.2020, la sediul USR Bihor, a avut loc o întâlnire a candidaților USR pentru Consiliul Local Oradea și Consilul Județean Bihor – Marius Șovarschi, Simona Bișboacă, Vasilea Dumitriu, Adrian Derban, Traian Cosor, Ciprian Frunză – cu cetățenii din Oradea, cetățeni implicați activ în protejarea animalelor prin asociațiile din care fac parte, adăposturile pe care le conduc sau prin inițiative personale. Într-un cadru informal, relaxat, cei prezenți au adus în discuție mai multe probleme precum și soluții care pot fi implementate și în România, existând o practică testată în alte orașe din UE.

În urma acestei discuții USR își asumă să susțină următoarele idei, pe care le-a și inclus în programul de guvernare local:

– Gratuitatea programului de sterilizare a tuturor câinilor și de microcipare a câinilor cu stăpân.

– Să acorde administrarea adăposturilor publice de animale acelor ONG-uri care au o activitate îndelungată în acest domeniu și care se bucură de o bună reputație.

– Transparentizarea activității adăposturilor care țin de administrația publică, precum și deschiderea lor pentru asociațiile de profil și pentru iubitorii de animale, cel puțin 8 h/zi, 7 zile/săptămână.

De asemenea, ne asumăm următoarele acțiuni imediate:

– Interpelare la Ministerul Agriculturii pentru a vedea câte din plângerile făcute la DSV Bihor în ultimii ani (legea de aplicare e din 2013) pentru abandonul câinilor s-au finalizat prin sancțiuni.

– Interpelare la Ministerul Agriculturii pentru a vedea câte sancțiuni s-au dat de către DSV Bihor pentru nesterilizarea câinilor aparținând rasei comune.

– Cerere 544 la ADP pentru a ni se comunica cheltuielile defalcate ale Adăpostului „Grivei” în anii 2018 și 2019.

Discuțiile au avut ca temă principală problema câinilor comunitari și măsurile luate de către administrația publică sau lipsa acestor măsuri în ceea ce-i privește. S-a adus în discuție în primul rând necesitatea unor acțiuni de sterilizare eficiente, în acest sens reprezentanții USR Bihor propunând subvenționarea în parte sau totală a acestor operații (în funcție de resursele financiare disponibile), proprietarii de câini cu venituri reduse putând astfel să participe la acest program. Partenerii de discuție au arătat că este foarte importantă și sancționarea proprietarilor care refuză sterilizarea și/sau microciparea, autoritățile statului nefiind eficiente în acest sens. Măsurile de sterilizare trebuie extinse la nivel de județ, o echipă mobilă sau mai multe care să efectueze operații de sterilizare în tot județul pe aceleași principii ca și cele enunțate mai sus. Mediatizarea intensă este obligatorie pentru reușita proiectului.

Există o îngrijorare în rândul iubitorilor de animale cu privire la atitudinea din ce în ce mai negativă a societății cu privire la câinii comunitari datorită discursului public avut de către administrația locală, ca și soluție s-a adus în discuție educația în școli (mesajul de toleranță cu privire la câinii comunitari să ajungă la părinte prin intermediul copilului), în acest sens una dintre idei a fost organizarea unor vizite de către clase în perioada „Școlii Altfel” la adăposturile pentru câini.

O altă idee ar fi ca în orele de dirigenție să fie chemați cei din asociațiile pentru protecția animalelor pentru discuții cu elevii. S-au propus și activități la adăposturile de animale ale asociațiilor din Bihor, în cadrul “Săptămânii Altfel”. O altă temă abordată este cea a adăpostului „Grivei”, a lipsei de transparență în ceea ce privește activitatea acestuia. Printre reproșurile către administrația locală se află și faptul că a fost interzis accesul voluntarilor care doreau să ajute, datorită acestui aspect existând suspiciuni de rele tratamente. Ca și soluție cu aplicare imediată ar fi autorizarea accesului iubitorilor de animale ca și voluntari, iar pe termen lung externalizarea acestor servicii către ONG-uri și transparentizarea activității acestora pentru a înlătura suspiciunile de spălare de bani care planează acum asupra Adăpostului „Grivei”.

Au mai fost discuții cu privire la programul de adopții și despre organizarea periodică în parcuri sau la evenimentele canine de țarcuri pentru câinii adoptabili, interzicerea vânzării de câini în piețe fără a avea carnet Pedigree sau drept de montă. În ceea ce privește pisicile, sterilizarea acestora e mai grea. O soluție o reprezintă cuștile capcană. Hrănirea pisicilor este foarte importantă, acestea având un regim diferit de câini în ceea ce privește acest aspect. Cu foarte mici excepții, pisicile nu pot supraviețui în mediul urban fără ajutor din partea oamenilor.

USR Bihor a propus ca hrănirea acestora să se facă în regim de autoservire în locuri special amenajate. Pentru controlul populației de porumbei, USR Bihor propune o campanie de informare pentru conștientizarea locuitorilor cu privire la faptul ca aceștia își pot procura singuri hrana și că hrănirea lor suplimentară duce la înmulțirea excesivă a acestora. O altă propunere a fost adoptarea unei metode de control a populației de porumbei prin hrănirea acestora cu anticoncepționale pe modelul altor orașe din UE.

Tu stii ce mai face consilierul tau local?

Tu stii ce mai face consilierul tau local?

Analiza activității consilierilor locali din Bihor

USR Bihor a lansat în ultimele săptămâni un exercițiu de monitorizare a activității consilierilor locali din județ cu scopul de responsabilizare a aleșilor locali. În baza legii 544 din 2001, la începutul lunii februarie, am trimis o cerere cu 5 întrebări celor  101 UAT-uri din județ. Doar 15 UAT-uri au raspuns solicitarii noastre. CJ Bihor, Primaria Oradea, si primariile Curatele, Saniob, Aleșd, Brusturi, Marghita, Tinca, Beius, Buduslău, Paleu, Husassău de Tinca, Sambata, Osorhei, Sacueni.

 

Ce am vrut să aflăm

 

  • Daca există rapoarte de activitate ale consilierilor pentru anii 2016-2019 si daca au fost facute publice.

 

Legea administratiei publice locale (4) Fiecare consilier local, precum și viceprimarul sunt obligați să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public prin grija secretarului.

 

  • Activitatea in consiliul local/judetean, informarile prezentate de consilierii locali in sedinte, in urma intalnirilor cu cetatenii si/sau audientelor 

 

Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali …. Art. 50 (2) Aleșii locali sunt obligați ca, în exercitarea mandatului, să organizeze periodic, cel puțin o dată pe trimestru, întâlniri cu cetățenii, să acorde audiențe și să prezinte în consiliul local o informare privind problemele ridicate la întâlnirea cu cetățenii.

 

  • Informatii legate de pregătirea, formarea și perfecționarea profesionala la care au participat/nu au participat consilierii locali/judeteni.

 

Art. 51. Aleșii locali au îndatorirea de a-și perfecționa pregătirea în domeniul administrației publice locale, urmând cursurile de pregătire, formare și perfecționare organizate în acest scop de instituțiile abilitate. 

 

  • Proiectele de hotarari initiate de consilierii locali/judeteni

 

 

  • Cuantumul indemnizatiilor platite catre toti Consilierii Locali si judeteni

 

Ce am constatat:

In demersul nostru am realizat cat de complicat ii este cetateanului sa urmareasca activitatea consilierilor locali si judeteni. Informațiile publice legate de activitatea acestora, fie lipsesc, fie administratiile locale apelează la  numeroase subterfugii antitransparente pentru a ingreuna accesul la informatii. De exemplu, In cele mai multe cazuri primăriile pur si simplu nu raspund solicitarilor. Atunci cand totusi binevoiesc sa raspunda, amana cat mai mult raspunsul la solicitari, transmit raspunsuri incomplete ori ii trimit pe solicitanti sa caute singuri in arhiva institutiilor. Din 101 primarii au raspuns 15, iar cele care au raspuns au facut tot posibilul sa nu ne ofere informatiile solicitate apeland la subterfugiile mai sus enumerate.

Ce am aflat totusi din raspunsurile primite:

 

  • Rapoartele de activitate 

 

Rapoartele de activitate reprezintă pentru numerosi consilieri locali si judeteni doar o obligație formală pe care acestia o trateaza cu indiferenta, raportul de activitate fiind, in fapt, singura modalitate prin care alesii locali si judeteni dau seama cetatenilor despre activitatea lor din timpul anului anterior. Cei peste 1200 de consilieri locali si judeteni din Bihor sunt cvasi inexistenti pentru cetateni, acestia neavand nicio alta initiativa de a comunica public activitatea lor.

 

  • Rapoartele copy-paste de la un an la altul sau chiar plagiatul rapoartelor de activitate intre consilieri este un fapt obisnuit. 

 

  • In Husasau de Tinca, toti consilierii si-au scris rapoarte de activitate identice in anul 2019. Acelasi raport unic a fost semnat anual de catre toti consilierii.  
  • La Consiliul Judetean, vicepresedintele Ioan Mang dar si liderul grupului PNL Ionel Avrigeanu, si-au plagiat propriile rapoarte de activitate din 2017, 2018 si 2019, continutul acestora fiind identic pe parcursul anilor. Mai mult, Ioan Mang sustine ca a primit in audienta 1400 de persoane in anul 2019. Ceea ce, raportat la cele 2 ore saptamanale de audienta, rezulta ca dl Mang a discutat in medie 4 minute cu fiecare persoana.
  • Buna intelegere dintre partide se reflecta si in rapoartele de activitate ale consilierilor. Consilierii judeteni UDMR, PSD si PNL depun acelasi raport de activitate, schimband doar numele si semnatura (Szoboszlai Gaspar- UDMR, Chirila Bujor PSD, Campan Ioan si Kiss Janos PNL). 

 

  • In multe cazuri, rapoartele contin generalitati, formulari ambigue,  paragrafe intregi din legi despre ce ar trebui sa faca un consilier local, informatii inutile sau care nu pot fi verificate sau dovedite.  

 

  • La una dintre extreme ii avem pe viceprimarii de la Oradea – Florin Birta si Mircea Malan (PNL) – care au rapoarte de activitate intinse pe sute de pagini (acestea fiind, de fapt, alcatuite din rapoartele de activitate ale turor directiilor pe care acestia le coordoneaza). La o alta extrema il avem pe consilierul judetean Motoca Romulus Sorin (PNL) care, timp de 3 ani, a reusit performanta de a avea acelasi raport de activitate format din fix 4 randuri absolut identice.

 

  • In cele mai multe cazuri, rapoartele de activitate lipsesc in totalitate sau partial. 

 

  • Primaria Oradea nu mai publicase niciun raport de activitate incepand cu anul 2015. O mare parte dintre ele au fost publicate dupa ce USR Bihor le-a solicitat.
  • Cornel Borza, consilier judetean PNL, nu are niciun raport de activitate in toata aceasta perioada, el – din pacate – nefiind un caz izolat.
  • Primaria Buduslau ne invata legea si ne informeaza ca “nu se intocmesc rapoarte de activitate de catre consilieri”.

 

  • Informarile prezentate de consilierii locali in sedinte, in urma intalnirilor cu cetatenii si/sau audientelor 

 

Conform răspunsurilor primite până acum, deși în rapoartele de activitate, cei mai mulți consilieri susțin că au avut întâlniri cu cetățenii, nu există dovezi și nici informări făcute de aceștia în Consiliile Locale despre probleme ridicate de cetățeni în cadrul audiențelor. 

 

  • Informatii legate de pregătirea, formarea și perfecționarea profesionala la care au participat/nu au participat toti consilierii locali

 

Niciunul dintre consilierii judeteni sau locali nu a participat intre 2016-2019 la cursuri de pregătire, cu excepția unui consilier din Marghita care a participat la un curs cu tema managementul administrației publice.

 

  • Proiectele de hotarari initiate de consilierii locali. 

 

Desi în campaniile electorale, candidații la CL-uri se bat in propuneri și idei care de care mai populiste, după obținerea mandatelor, in extrem de puține cazuri aceștia au și inițiat hotărari de consiliu local sau judetean. In general, primarii propun iar consilierii ridica mecanic mana aproband initiativele primarilor. Din raspunsurile primite rezulta ca sub un procent dintre hotarari sunt initiate de cosilierii locali. 

 

  • Cuantumul indemnizatiilor platite catre toti Consilierii Locali 

 

Indemnizatiile consilierilor locali au crescut de la an la an intre 2016 si 2020. In Oradea, indemnizatia unui consilier a crescut de la 855 lei brut pe luna pana la 1710 lei brut pe luna. In general veniturile consilierilor sunt duble fata de anul 2016, ele crescand dupa modificarea legii salarizarii in 2017. Practic, la acel moment aproape toate consiliile locale au votat venituri salariale la valoarea maxima permisa de lege, indiferent de culorea politica a consilierilor. Asa s-a ajuns, ca la Marghita, de exemplu, un consilier local sa primeasca anual 15.000 lei in 2019 fata de 9570 lei in 2017.

O alianță PNL-UDMR la Bihor?

O alianță PNL-UDMR la Bihor?

Înainte de finalul anului trecut, Ludovic Orban declara în fața presei că “Fondul de rezervă al Guvernului e golit complet. După instalarea sa în funcție, Fondul de rezervă al Guvernului și-a revenit în mod miraculos astfel încât, prin două Hotărâri date în Ajun de Crăciun (971/20 dec. 2019 și 977/23 dec. 2019), noul Guvern PNL a împărțit rapid 590 057 000 lei (aproximativ 125 544 042 euro) către câteva mii de primarii din țară. Justificarea? “Acestea nu mai au bani pentru a funcționa” și le “paște falimentul”.

În județul Bihor, prin cele două Hotărâri au ajuns 25 978 000 lei (aproximativ 5 527 234 euro). Banii au fost repartizați către 56 de primării (în prima fază) și către 15 primarii (în ce-a de-a doua faza), unele dintre acestea primind bani în ambele ocazii. Asta deși premierul Ludovic Orban susținea că o primărie care a luat o dată bani din Fondul de rezervă nu va mai primi a doua oară pentru că „şi-a primit suma de care avea nevoie”.

Cu îngrijorare pentru soarta primăriilor din județ, USR Bihor a cercetat cele două HGuri pentru a vedea care sunt cele aflate într-o situație atât de dramatică. Surpriză totală! Aproape toți banii au ajuns la primarii PNL (36 de localități) și UDMR (13 localități). Astfel, USR Bihor poate trage următoarele concluzii: fie primarii PNL și UDMR din aceste localități și-au adus primăriile în prag de faliment, fie PNL și UDMR pregătesc, cel puțin în județul Bihor, o alianță politică, fie ambele.

Schema împărțirii banilor alocați în decembrie arată următoarea repartizare (sume și procente):
PNL – 36 de primării, UDMR – 13 primării, PSD, ALDE, slovaci și independenți, împreună – 15 primării.

PNL: 17 282 000 lei (66,5%)
UDMR: 4 752 000 lei (18,3%)
PSD: 1 115 000 lei (4,2%)
ALDE: 114 000 lei (0,4%)
Slovaci: 159 000 lei (0,6%)
Independent: 2 556 000 lei (9,8%)

Un amănunt care merită menționat este faptul că “independentul” este în fapt primarul comunei Popești, Dorin Curteanu, “fiul rătăcitor” al PNL care se “întoarce acasă” și va candida în 2020 pentru un nou mandat plin de succes la Popești. În fapt, PNL și UDMR își asigură astfel aproape 95% din sumele alocate de guvern din Fondul de rezervă.

Este evident faptul că PNL și Guvernul Orban nu fac nimic altceva decât să continue seria practicilor patentate de vechiul Guvern PSD-UDMR-ALDE: folosesc Fondul de rezervă al Guvernului, destinat unor cheltuieli urgente sau neprevăzute, pentru a recompensa, discreționar, primarii din teritoriu în vederea organizării alegerilor locale și parlamentare de anul acesta. Fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului a fost “umplut” în prag de sărbători și, conform legii, banii au fost împărțiți prin majorarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. Cum au fost sau cum vor fi cheltuiți acești bani? Mister. Totuși, poate vor fi de folos în contextul campaniei electorale deja începute.

„Marea asfaltare” din Sântandrei

„Marea asfaltare” din Sântandrei

La începutul anului 2017, Primăria Sântandrei primea un “cadou” neaşteptat din partea Guvernului PSD-Dragnea, respectiv o sumă de bani pentru asfaltarea a 13 străzi din comună (3.54 KM), prin PNDL 2 (Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2), la fel ca alte zeci de comune din judeţ. 

Prin acelaşi program de finanţare, aprobat în aceeaşi zi pentru comunele din toată ţara, unele primării din Zona Metropolitană Oradea au finalizat proiectarea, licitaţia şi execuţia lucrărilor în maximum 2 ani. În comuna “lucrului bine făcut”, Primăriei Sântandrei i-a luat aproape 3 ani pentru a organiza o banală licitaţie şi a găsi un constructor.

În ciuda faptului că la licitaţie a participat o cunoscută firmă de construcţii din Bihor, administraţia Mărcuş a preferat să încheie contract cu firma STAR PRO CENTER Bucureşti. Această societate avea doar de 1 an ca obiect de activitate “Construcţii” şi a executat doar anvelopări de blocuri, devenind abonată la contracte pe banii statului cu diverse Primarii din sudul tarii.

STAR PRO CENTER, firmă de apartament, care până acum câţiva ani presta “Comerţ cu amănuntul al fructelor şi legumelor proaspete, în magazine specializate” (conform ANAF), avea un singur angajat în 2017, fără utilaje şi fără expertiză în construcţii. De parcă asta n-ar fi fost de ajuns, patroana societăţii şi-a dovedit “experienţa” în asfaltări de drumuri administrând în trecutul nu foarte îndepărtat un studio de videochat.

Cireaşa pe tort a fost pusă luna trecută, când celebra „societate de construcţii” selectată de administraţia Mărcuş a intrat în insolvenţă, neplatindu-şi subcontractorii şi abandonând lucrarea. 

Incompetenţa administraţiei locale a lăsat locuitorii celor 13 străzi în praf şi noroi, risipind speranţele acestora de a avea în sfârşit condiţii civilizate, după ani şi ani de promisiuni neonorate.

Desigur, administraţia din Sântandrei ne va răspunde că a fost o licitaţie transparentă, organizată prin SEAP, şi că orice companie putea participa. Drept urmare, adresam Primăriei Sântandrei următoarele întrebări:

  1. De ce organizarea licitaţiei şi desemnarea unui constructor a durat aproape 3 ani ? 
  2. De ce nu s-au stabilit criterii clare de participare la licitaţie ?
  • Experienţă în proiecte similare de asfaltări drumuri
  • Dovada deţinerii unor utilaje care să permită execuţia lucrării
  1. Cine ar fi trebuit să evalueze istoricul “fascinant” al acestei companii în etapa de licitaţie, înainte de selecţia finală?
  2. De ce nu a fost reziliat contractul imediat după abandonarea lucrărilor şi s-a preferat aşteptarea intrării în insolvenţă a SC STAR PRO CENTER ? Din acest moment, rezilierea devine aproape imposibilă, întrucât firmele aflate în insolvenţă sunt protejate de legile în vigoare.
Partidele, ONG-urile și bihorenii

Partidele, ONG-urile și bihorenii

Finanțări nerambursabile acordate anumitor ONG-uri

Recent, presa locală din Oradea a dezvăluit că Direcția Națională Anticorupție desfășoară o anchetă – deocamdată „in rem” – în privința finanțărilor nerambursabile acordate unor ONG-uri din Oradea și județul Bihor de către coaliția PSD-UDMR-ALDE fiind solicitate Consiliului Județean numeroase documente contabile. Suspiciunea care se vehiculează în spațiul public este că banii publici sunt direcționați, sub influența politicienilor, către anumite ONG-uri care, în fapt, finanțează campanii electorale, activiști politici și/sau firme apropiate de liderii politici implicați în procesul de decizie de la nivelul Consiliului Județean Bihor.

Uniunea Salvați România – Filiala Bihor ia act cu îngrijorare de acest context și atrage atenția că acest scandal riscă să ia amploare și să producă efecte dezastruoase de imagine asupra întregului sector de inițiativă civică din județul Bihor, un sector și așa destul de greu încercat în ultimii ani. Dacă se va dovedi că a fost creat un sistem de fraudare a mecanismului de acordare a finanțărilor nerambursabile prin intermediul unor asociații nonguvernamentale controlate politic, atunci acest sistem nu a putut fi inventat și folosit fără complicitatea factorilor de decizie politică de la nivelul administrației locale și județene. Read More