USR Bihor face apel către primării: Opriți achizițiile clientelare și inutile!

USR Bihor face apel către primării: Opriți achizițiile clientelare și inutile!

În timp ce 30 din cei 40 de angajați ai Muzeului Orașului Oradea au fost trimiși în șomaj tehnic iar muzeul a fost închis pe perioada stării de urgenţă, instituția a cumpărat servicii de design, proiectare grafică, consultanță și publicitate pe Facebook, de la firma la care soția viceprimarului Florin Birta, Larisa, este Marketing Manager. Valoarea totală a contractelor acordate firmei Globencer este de 123 000 de lei plus TVA, după cum a descoperit Flavius Bunoiu, vicepreședinte al USR Bihor. “În vreme de pandemie își dovedește valabilitatea zicerea pentru unii mumă, pentru alții ciuma”, a declarat Flavius Bunoiu. 

USR a solicitat primăriilor să oprească achizițiile care nu sunt necesare pe perioada stării de urgență. Cu toate acestea, avem exemple de achiziții care ridică semne de întrebare atât la nivel central cât și la nivel local, peste tot în țară. În continuare, primarii cheltuiesc bani care ar trebui să meargă către controlul epidemiei și sprijinirea persoanelor vulnerabile pe tipărituri, beculețe, ziare, broşuri turistice, strategii de dezvoltare, aranjamente florale, achiziții de tehnologie de ultimă generație. 

USR Bihor a mai descoperit astfel de cumpărături inutile de la firme abonate la contracte cu primăriile din Bihor. 

Primăria din Săcueni a cheltuit 57.000 lei pe strategia și brandul orașului, 5000 lei pe achiziționarea unor ziare, circa 22.000 lei pe achiziționarea unor tablete sau 4.000 lei pe aranjamente florale în vreme ce oraşul are probleme cu apa potabilă. La Marghita, o altă primărie UDMR, în plină vreme de pandemie, cheltuie 83.300 lei pe servicii de întreţinere a sistemului de iluminat public, bineînțeles cu firma de casă, firmă care câştigă an de an contractele pentru luminiţele de Crăciun, aproape în toate comunele din partea de nord a judeţului. Primăria din Ştei a achiziţionat un Apple TV, 4K de 32 GB, ne întrebăm oare la ce serveşte o asemenea achiziţie?

Tot USR Bihor a cerut Curții de Conturi să verifice modul în care primăriile din Oșorhei, Ineu, Tileagd și Săcădat au cheltuit în total 157 700 lei pentru pulverizarea din elicopter de apă oxigenată, în condițiile în care o astfel de măsură nu a fost recomandată nici de DSP Bihor și nici de către Ministerul Sănătății, fiind ineficientă pentru dezinfectarea spațiilor publice. 

Într-o discuție cu premierul Ludovic Orban, președintele USR Dan Barna i-a cerut acestuia mai multă transparență în achizițiile publice realizate de autoritățile centrale și locale. De asemenea, Silviu Dehelean, deputat USR de Bihor a propus Parlamentului o lege care majorează pedepsele pentru infracțiunile de serviciu și de corupție pe perioada stării de urgență, tocmai pentru a-i pedepsi pe cei care încearcă să profite de pe urma pandemiei. 

În contextul actual, al crizei provocate de noul coronavirus, avem nevoie de orice leu pentru a combate efectele epidemiei de COVID-19 atât în ceea ce privește sănătatea populației, cât și economia. Trebuie să spunem „STOP” risipei din banul public!

Bani pentru spitale, nu pentru festivaluri!

Bani pentru spitale, nu pentru festivaluri!

Uniunea Salvați România cere autorităților să rectifice de urgență bugetele locale. Bani pentru spitale, nu pentru festivaluri!

USR Bihor solicită primăriilor și consiliului județean să rectifice, de urgență, bugetele locale astfel încât să redirecționeze banii alocați pentru diferite evenimente programate a se desfășura în cursul anului 2020 către măsuri de combatere a COVID-19.

În contextul actual, al crizei provocate de noul coronavirus, avem nevoie de orice leu pentru a combate efectele epidemiei de COVID-19 atât în ceea ce privește sănătatea populației, cât și economia. Trebuie să spunem „STOP” risipei din banul public!

De aceea, cerem primarilor și Consiliului Județean Bihor să dea dovadă de responsabilitate și să rectifice de urgență bugetele locale astfel încât banii destinați inițial pentru evenimente publice de divertisment să fie direcționați către sistemul de sănătate local și județean.

Doar la nivelul municipiului Oradea, Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și regiune (APTOR) are un buget de 9.799.820 lei pe anul 2020, bani din care pot beneficia suplimentar spitalele din Oradea, dacă se renunță la City Break Festival (2.090.000 lei), Târgul de Paști (100.000 lei),  European Music Open, Zilele Sfântului Ladislau, Festivalul Medieval al Cetății, Zilele Culturii Maghiare, Carnavalul Florilor, TIFF Oradea, Oradea FestiFall (Toamna Orădeană) sau Târgul de Crăciun sau alte evenimente din județ cu iz electoral. Sumele pot fi folosite, în întregime sau parțial, în lupta împotriva COVID-19.

Solicităm Primăriei Oradea ca în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local al Municipiului Oradea, care va avea loc în data de 26 martie 2020, proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului Asociației pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune şi diminuarea sumei alocate din bugetul local cu titlul de cotizație pentru anul 2020 să cuprindă toate evenimentele organizare în perioada martie – mai. Evenimente care au cheltuieli de organizare în valoare de 440.000 lei.

Din banii economisiți astfel se pot cumpăra echipamente sanitare de protecție pentru personalul medical, materiale dezinfectante și soluții biocide pentru instituțiile publice, se pot dota ambulanțele și spitalele cu echipamentele necesare.

Nu în ultimul rând, banii pot fi folosiți pentru serviciile mobile care să trateze la domiciliu bolnavii cu afecțiuni ușoare și pentru sprijinirea voluntarilor care asistă persoanele vârstnice.

În plină pandemie de coronavirus, nu avem nevoie nici de decoruri kitschoase, nici de covoare roșii puse direct în noroaie, nici de primari sau baroni locali care să se pozeze pe străzi. Avem nevoie de responsabilitate. Urgent!