Educația – este prioritate națională?
Aș începe analiza situației sistemului de educație din țara noastră de la importanța și fondurile pe care guvernanții le acordă îmbunătățirii calității învățământului, respectiv grija pe care o acordă copiilor noștri, tinerilor, care reprezintă viitorul României.
Cheltuielile guvernamentale pentru Educație în România sunt cele mai mici din Uniunea Europeană, conform Eurostat.
Astfel, s-au alocat pentru bugetul educației:
- 2015 – 25 miliarde de lei, respectiv 2,1% din PIB
- 2016 – 27 miliarde de lei, respectiv 2,85% din PIB
- 2017 – 25,02 miliarde de lei, respectiv 2,86% din PIB
- 2018 – 29,3 miliarde de lei, respectiv 3,1% din PIB
- 2019 – 38,2 miliarde de lei – după rectificarea bugetară, 3,6 % din PIB față de 4,9 media Statelor Membre UE
Acești bani au fost și sunt insuficienți, spun experții, iar în condițiile actuale nu se poate schimba calitatea învățământului. Lipsa finanțării guvernamentale, nepăsarea și neimplicarea finanțării complementare a primăriilor, duc la aceea „piață informală” – adică fonduri pe care, pentru bunul mers al școlii, noi părinții le scoatem din buzunar suplimentar: fondul clasei/școlii etc.
Toate guvernele de până acum au încălcat flagrant legea organică, prin alocarea unui buget mai mic de 6% din PIB/ an sistemului de învățământ conform legii.
Avem ca termen de comparație în acest sens țări care alocă educației chiar și 11% din PIB deși stau cu mult mai bine decât noi la acest capitol. Din banii alocați, 85% vor merge pentru plata salariilor personalului din învățământ și doar 15% pentru îmbunătățirea calității educației propriu-zise. Astfel, inevitabil apare întrebarea: ce vom face cu cele peste 2500 de școli din mediul rural, care nu au curent electric și ale căror WC-uri încă se află în curte; ce să mai vorbim despre internet? Ce se va alege din școlile vechi, care funcționează și acum fără avizele necesare. De unde se vor face investiții financiare pentru reabilitări sau construirea unor noi spații?
Oare este necesar să ne confruntăm cu o catastrofă, cum ar fi un cutremur, un incendiu de proporții sau o pandemie, pentru a scoate în evidență situațiile delicate ale copiilor neajutorați, răniți sau bolnavi, pentru ca cei aleși să ne conducă să se acționeze responsabil și să ia măsuri? Iar prima măsură concretă este respectarea legii, adică alocarea și gestionarea corectă a celor 6% fonduri din PIB/an.
Banii ar trebui utilizați în:
• modernizarea unităților de învățământ, crearea de noi spații, moderne și funcționale;
• scăderea abandonului școlar prin asigurarea transportului gratuit și acordarea de burse elevilor, (mai ales celor din mediul rural) predispuși să renunțe la școală, de regulă în clasa a VIII-a, din cauza dificultăților financiare;
• crearea de terminale moderne în școli și asigurarea pe bază de împrumut de laptopuri pentru elevi;
• cursuri gratuite de formare profesională pentru cadrele didactice;
• creșterea calității învățământului vocațional, tehnic și agricol prin alocarea de fonduri suplimentare către programe de dezvoltare a infrastructurii necesare (laboratoare, sere, ateliere și săli pentru expoziții/concerte școlare);
• crearea cadrului de evaluare periodică cu metode și conținuturi aliniate la testele PISA (Programme for International Student Assessment) – inclusiv prin adoptarea testelor computerizate;
- Unde se afla sistemul de învățământ din România înainte de pandemia Coronavirus?
Rezultatele PISA 2018 arată că 44% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional! Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) arată negru pe alb că educația în România este într-o criză majoră. Ne aflăm pe locul 47 din 79 țări. La publicarea acestui rezultat, Ministra Educației, Monica Cristina Anisie, declara într-o conferință de presă că „nu trebuie neapărat să ne îngrijorăm de această evaluare a testelor PISA”[1].
Oare așa gândesc actualii guvernanți?
„Nu trebuie să ne îngrijorăm de această evaluare a testelor PISA, e o evaluare internațională, accentul nu cade neapărat pe ce știu elevii, ci pe aplicarea cunoștințelor în situații concrete de viață”, a declarat Monica Anisie.
Credeți că nu trebuie să ne îngrijorăm că 41% dintre elevii de 15 ani nu pot identifica ideea principală dintr-un text de lungime moderată, că la matematică România are 430 puncte față de 444 în 2015, că 47% dintre elevi nu sunt în stare să efectueze calcule de bază, iar la științe am realizat 426 puncte, cu 9 mai puțin decât la testul anterior? De asemenea, raportul arată creșterea îngrijorătoare a fenomenului de bullying. Conform raportului OCDE, 34% dintre elevii români sunt hărțuiți lunar sub diferite forme, fizic și/sau verbal.
S-a constatat și faptul că, în general, copiii proveniți din familii dezavantajate au șanse scăzute să aibă acces la o educație de calitate și nu aspiră să urmeze vreo formă de studii superioare. Pe lângă aceste statistici, se constată o creștere a numărului consumatorilor de droguri ușoare. Suntem, de asemenea, pe primul loc în UE la numărul de sarcini în rândul minorelor.
Oare nu sunt acestea motive suficiente de îngrijorare?
- Unde suntem azi odată cu apariția virusului COVID-19?
COVID-19 ne-a prins pe toți nepregătiți: efectele se pot vedea în întreaga lume și s-au manifestat ucigător în toate domeniile. Aș dori să punctez aici ce a însemnat în domeniul educației, în România, aceasta pandemie.
După închiderea școlilor și decretarea Stării de Urgență, noi toți, elevi, profesori și părinți, am fost nevoiți să stăm acasă pentru a ne proteja sănătatea. Situația a devenit dramatică pentru copiii noștri mai ales că a sosit primăvara, iar vremea frumoasă ne face să suportăm mult mai greu izolarea. Ruperea efectivă de colectiv, prieteni, a devenit din ce în ce mai dificilă – un factor de stres. Majoritatea celor care au avut mijloacele necesare au interacționat prin intermediul rețelelor de socializare. Mă întreb însă, cei care nu dispun de aceste facilități, cei din mediul rural ori din familii sărace, cum s-au descurcat?
Școala până la vacanța de Paște s-a făcut on-line, sub formă de recapitulare, dar a avut un caracter opțional. Școlile cu posibilități au venit în sprijinul elevilor creându-le conturi tuturor profesorilor și elevilor.
Acum s-a anunțat că porțile școlilor se vor deschide doar în septembrie – exceptând orele de pregătire pentru examene pentru clasele terminale – și obligativitatea participării tuturor elevilor și a profesorilor la cursurile virtuale. Ordinul mai prevede ca profesorii să primească feedback de la elevi și părinți, dar și faptul că părinții sunt obligați să asigure elevilor tehnologia necesară participării la cursurile on-line!
Personal mi se pare irațională o asemenea prevedere! Cum pot obliga părintele, care de abia reușește să supraviețuiască, fiind poate în șomaj tehnic, să asigure copiilor tehnologia necesară participării la cursurile on-line?
Pare a fi o „piață informală”?
Din nou, pare că decidenții vor să transfere pe umerii noștri problemele cărora ei ar trebui să le găsească rezolvare prin soluții viabile.
În sine, introducerea cursurilor on-line reprezintă un salt uriaș în educație, dar ne găsește nepregătiți. Nimeni nu este de acord cu o înghețare a anului școlar, dar consider că ar trebui puțin nuanțat ordinul de ministru.
Cele trei Sindicate din Educație cer Ministrului Educației să modifice ordinul în sensul retragerii obligativității de a se participa on-line la orele de curs. Ordinul să prevadă ca până la sfârșitul acestui an școlar să se accepte comunicarea cu elevii prin orice mijloace de comunicare în timp real, deoarece mulți profesori și elevi nu dispun de computere performante, sau de cunoștințele IT necesare, iar aceasta este o cerință justificată. Cum vor proceda copiii din zonele unde nu există acces la internet?
Inclusiv Avocatul Poporului cere Ministerul Educației să spună cum se va putea aplica acest ordin și cum se va realiza concret respectarea obligativității elevilor și cadrelor didactice de a participa la cursurile on-line:
S-au alocat bani pentru terminale? Cum și când vor fi instruiți profesorii?
Concluzii:
Aș dori să închei cu optimism această analiză a situației din sistemul de educație. Concluzia pe care mi-am format-o de la începerea acestor ore de la distanță, on-line, pe WhatsApp și Messenger, este aceea că atât elevii cât și părinții au fost deosebit de receptivi. Am primit feedback-uri permanent, am văzut interes pentru studiu și acumularea de noi cunoștințe la copii și un plus de atenție și supraveghere din partea părinților!
Eu cred sincer că dacă va exista voință politică, noi îi vom alege inteligent pe cei care ne vor reprezenta. Dacă nu mai privim în spate, ci doar înainte, momentul în care ne aflăm acum va fi „punctul zero” – va fi o „Înviere” a României de mâine!
Ciprian Frunza este candidat USR Bihor pentru Consiliul Judetean si profesor de pian la Liceul de Arte Oradea și sunt membru al C.N. de Experți în Management Eduațional.
Surse utilizate:
- Ordin Ministrului Educației nr. 4135 din 21.04.20 privind probarea și instrucțiunii pentru crearea și/sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare on-line
- Publicații: Libertatea; Eurostat; DIGI24
[1] sursa: www.libertatea.ro
Comentarii recente