Sîntandrei – Primar vechi, obiceiuri vechi
Primarul Mărcus minte când afirmă: „În primăvară, eu personal am semnat constituirea ADI Transregio împreună cu alți primari din Zona Metropolitană Oradea, tocmai pentru că apreciez că transportul public poate fi făcut mai eficient de către OTL.”
La solicitarea USR Sîntandrei, ADI Transregio răspunde:
“Comuna Sîntandrei nu este membră ADI Transregio. În prezent, comuna Sîntandrei nu face obiectul unei proceduri de aderare la ADI Transregio” – https://goo.gl/ahkzEK.
Transport public fără OTL?
De aici tragem concluzia că primarul Mărcuș nu face altceva decât să inducă în eroare cu bună știință pe toți cetățenii comunei, cu alte cuvinte: minte.
Solicităm încă odată consilierilor locali să voteze voința cetătenilor, așa cum a fost ea exprimată prin petiția semnată. Este inadmisibil ca în 2019, comuna noastră, membră în Zona Metropolitană Oradea, să nu folosească sistemul integrat de transport public.
În ședința de marți, 27 Noiembrie, ora 14:00 se va dezbate și vota inițiativa cetățenească, semnată de peste 1250 consăteni. Vom asista la o premiera pentru civismul din Sintandrei, sperăm ca voința cetățenilor să nu fie respinsă prin votul consilierilor, la ordinul primarului.