APM Bihor încearcă să scape de o nouă dezbatere publică

APM Bihor încearcă să scape de o nouă dezbatere publică

Dezbatere publică despre reautorizarea fermei de porci?

Urmare a solicitării USR Bihor (înregistrată la APM Bihor cu nr. 214/09.01.2018), de a organiza o nouă dezbatere publică privind autorizarea fermei Nutripork, APM Bihor se spală pe mâini și comunică sec prin adresa nr.214/29.01.2018 că „nu a luat o decizie în ceea ce privește organizarea unei alte dezbateri publice”.

Prima dezbatere publică a rămas fără urmări

Reamintim că la anterioara dezbatere publică, problemele ridicate de cetățeni dar și de Primăria Municipiului Oradea au fost extrem de numeroase, iar în finalul discuțiilor concluzia generală a fost că este necesară o nouă dezbatere publică, în urma căreia să se discute concret măsurile impuse de către APM în vederea acordării autorizației. Știm că nici condițiile anterioare nu au fost îndeplinite, de aceea suntem sceptici că măsurile de acum vor fi îndeplinite: dacă în ultimii 10 ani nu s-au făcut plantări de perdele verzi care să împiedice răspândirea mirosului (deși erau prevăzute în planul anterior de măsuri), este greu de crezut că acum se vor face aceste plantări. La fel suntem de sceptici că bazinul de decantare este suficient pentru un număr atât de mare de animale ce urmează a fi crescute de către Nutripork.

Deversările de dejecții – o sursă de poluare

De asemenea, considerăm că un alt subiect fierbine, acela al deversărilor de dejecții pe terenurile comunei Sîntandrei, nu a fost tratat suficient de serios și nici nu se pare ca va fi luat în seamă deși a fost reclamat de mai mulți participanți. Reamintim ca aceste deversări sunt cauzatoare de poluarea masivă a pânzei freatice, așa cum arată rapoartele de specialitate prezentate de către Asociația Sântandrei Metropolitan Area.

Suspectă este liniștea PNL, în condițiile în care la dezbaterea publică a fost un adevărat desant al mărimilor implicate.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *
You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>